Împreună pentru Amara
Sunt născut acum 37 de ani în orașul-stațiune Amara. Tatăl meu este Victor Moraru, fost primar al localității pe care o reprezint și fost președinte al Consiliului Județean Ialomița, iar mama mea, cea care mi-a dat viață, se numește Luminița. Am crescut, având alături oameni politici, de la care am avut și de la care am de învățat, politică și administrație publică locală. Sunt alături de comunitatea locală prin acțiunile pe care le-am desfășurat și pe care le continui în fiecare lună. Sunt primarul localității, antreprenor, conduc un bussines cu deschidere la nivel național și cred că noi, tinerii, suntem motorul de care comunitatea are nevoie!
Mă simt îndreptățit să mă asigur că Amara este pe mâini bune și bine intenționate, așa cum atâția ani a fost pe mâinile tatălui meu, Victor Moraru.
Cu deosebită stimă,
Valentin Ionuț Moraru